duminică, 8 martie 2009

Pentru cele mai minunate femei...

8 martie a devenit ziua in care femeilor le este permis sa se destrabaleze … avand in fata cativa stripperi si multa bautura, femeile se transforma in adevarate fiare in cautare disperata de masculi …este putin trist pentru ca am uitat esenta acestei frumoase sarbatori. De 8 martie trebuie sa sarbatorim FEMEIA , acea femeie implinita, luptatoare, ale carei experiente fericite sau mai putin ii dau dreptul de a se numi femeie, in toata puterea cuvantului – aceasta femeie este langa noi si, de cand lumea, o numim pur si simplu… mama.

Nu numai astazi, dar in fiecare zi, trebuie sa sarbatorim existenta mamelor, cele care au sacrificat o parte din ele insele pentru noi, singurele persoane din lume care iti vor vrea binele dezinteresat. Trebuie sa sarbatorim zambetul lor discret, care insenineaza orice clipa intunecata, trebuie sa sarbatorim atingerea mainilor lor, care are puterea de a alunga orice boala, trebuie sa sarbatorim privirea lor calda, care face cat o mie de cuvinte intelepte, trebuie sa sarbatorim fiecare rid al lor pentru ca ascunde minunate pilde de viata.

Este trist ca am uitat sa le multumim in fiecare zi pentru faptul ca datorita lor, in primul rand, suntem ceea ce suntem azi, este trist ca, pierduti in munca ingrata si iesiri cu prieteni, nu avem timp sa le auzim vocea mai mult, este trist ca ne-am pierdut rabdarea de a le asculta sfaturile si, cel mai trist este faptul ca am ajuns sa credem ca toate sacrificiile lor ni se cuvin.

Macar astazi, de ziua celor mai minunate femei, sa ne deschidem sufletul in fata mamelor noastre - sa ne facem timp sa le ascultam povestile de viata, sa le daruim o parte din inima noastra, sa le rasplatim cu un zambet si cu un sarut, sa le celebram viata, sa ne rugam pentru ele, sa plangem de acum pentru ca va veni ziua in care vor pleca dintre noi, dar mai ales, sa le multumim pentru ca ne-au daruit cel mai frumos lucru posibil … viata.

joi, 5 martie 2009

Cat de mult ne temem de singuratate?

Trezindu-ma din nou singura pe drumul vietii de zi cu zi, dupa o perioada lunga de “noi facem, noi mancam acolo, noi dormim pana la pranz duminica, etc”, mi-am dat seama ca nu stiu cu ce se mananca acest statut de “singura”. Si trebuie sa recunosc ca mi-a fost un pic frica – nu din cauza deciziei pe care am luat-o de a renunta la cineva care nu era potrivit pentru mine, ci din cauza faptului ca nu stiu cum ar trebui sa se desfasoare viata mea, in ipostaza de fac ce vreau, cand vreau.

Dupa incheierea unei relatii, toate portile ti se deschid; problema e ca nu stii pe care sa intri si cum sa iti faci aparitia. In teorie, totul pare usor pentru o femeie care si-a recastigat libertatea: mai mult timp pentru iesirile cu prietenele, mai multe “rasfaturi” cosmetice, mult shopping si incomparabil mai putine responsabilitati.

In practica, lucrurile se complica. Intoarcerea in grupul de prietene o sa iti demonstreze ca ai ramas mult in urma cu noutatile din viata lor si trebuie un timp de reacomodare – sau poate relatia tocmai incheiata te-a marcat atat de tare incat ajungi sa te intrebi ce te-a apropiat de femeile din fata ta.

Desi poate iesi mai mult, incercand sa petreci cat mai putin timp in casa, iti ramane ingrozitor de mult timp liber – doar ca timpul acesta este folosit la comemorarea momentelor frumoase in doi, nicidecum la imbogatirea cunostintelor. Daca te uiti la un film, cu siguranta e unul romantic, daca citesti o carte, te vei opri la fiecare 10 randuri, gandindu-te la asemanarile izbitoare dintre relatia ta si povestea citita. In disperare de cauza, s-ar putea sa incerci toate metodele de infrumusetare eficiente sau … cu efecte dezastruoase.

Zilele trecute, o prietena “proaspat” despartita se intreba ce ar putea face ea duminica. Pai…. daca este o ecuatie el + ea, variantele sunt maxim 2-3,; daca ramanem la doar un factor – “eu singura”, rezulta necunoscuta X – care se poate transforma intr-o suma infinita de variante, din care sa alegi sau poate ajunge la 0 = nici o varianta.

Toate aceste lucuri sunt, sa recunoastem, descurajatoare si duc la frica de singuratate. In acest mod logic ajungem sa credem ca era atat de bine in fosta relatie si, in cazurile nefericite, incercam sa reluam legatura intrerupta. Totul pentru ca ne e frica sa ramanem singure, ne e frica ca nu vom mai gasi pe nimeni care sa faca parte din viata noastra.

Dar poate ca si singuratatea are rolul ei – cum altfel am putea sa analizam cu ce am gresit in vechea relatie si sa tragem invatamintele care trebuie? Nu e o perioada deloc usoara, dar, in mod aproape sigur, in scurt timp de la despartire, singuratatea se vede cu alti ochi si se poate dovedi chiar frumoasa… totul este sa avem curajul sa o acceptam.

duminică, 1 martie 2009

Vicky ,Cristina, femeia, pasiunea...

In ultima vreme, nu am avut chef de nimic … o fi astenia de perimavara (desi afara e un frig de crapa pietrele !?!). In schimb, agitatia creata in jurul sarbatorilor dedicate dragostei, femeilor m-a facut sa ma gandesc mult la feminitate. Ce ne face atat de diferite de barbati, atat de speciale, adevarate zeite, care merita sarbatorite si adorate?

Raspunsul l-am gasit intr-un film, care exploreaza feminitatea pana la limitele ei. Acum cateva zile, o prietena care locuieste la Barcelona (ce coincidenta) mi-a trimis un film, Vicky Cristina Barcelona. Daca ma intrebati, un titlu sec, dar care m-a incitat foarte tare – nu stiam exact de ce.
Pe scurt, doua femei, personalitati aparent diferite – fata cuminte de casa, pe cale sa se marite si fata nelinistita, nestatornica, care vrea sa experimenteze. Cele doua petrec un an la Barcelona, un an in care isi descopera fiecare feminitatea pe care nici nu credeau ca o au.

Chiar daca e doar un film, exprima realitati des intalnite in complicatul univers feminin. Filmul este prin excelenta sexual – fara a contine nici macar o scena explicita de sex. Penelope Cruz (a meritat pe deplin Oscarul pentru rol) aduce ipostaza feminina la limite – iubeste cu isterie, ar face orice sa stea langa un barbat care sa-i domine personalitatea puternica, ajunge chiar sa accepte (cu entuziasm si frenezie) o a treia persoana in casnicia si in patul ei. Pe el il iubeste total, fara limite, obsesiv; pe ea o doreste, o mangaie, fata de ea isi arata latura firava, afectiva, aproape materna. Ii iubeste pe amandoi in aceeasi masura, fara constrangeri, fara remuscari, fara egoism.

Vicky si Cristina (celelalte doua personaje feminine) sunt doar ipostaze ale feminitatii, ambele puternic sexuale si senzuale; una care se inchide si refuza sa isi accepte sexualitatea, deoarece e impotriva regulilor sociale, alta care nu se teme de sexualitatea proprie, o cultiva si o dezvolta, cu o curiozitatea specifica copiilor, fara a avea vreun regret fata de trecut sau viitor.

Penelope Cruz, insa, joaca in film rolul femeii prin excelenta, imperfecta, ravasitor de pasionala, care iubeste la extrem, care greseste, care regreta, care se teme, care cade si se ridica, care e dispusa sa traiasca o mare iubire, la fel cum e dispusa sa experimenteze dezamagiri zdrobitoare. Este femeia care traieste in noi, pe care o scoatem la iveala uneori si pe care incercam sa o ascundem de cele mai multe ori, de teama ca nu cumva societatea, familia, prietenii sa ne condamne sau ca nu cumva el sa ne paraseasca. Aceasta este femeia pe care trebuie sa o sarbatoriti, domnilor, de 1, 8 martie si in fiecare zi, pentru ca de ea v-ati indragostit, intr-un fel sau altul…

vineri, 20 februarie 2009

Cum am plecat de la teatru...

Exista o prima oara pentru fiecare lucru in viata. Prima oara cand mergi, prima intalnire, prima nota de 2, prima dragoste sau prima bluzita cumparata din bani proprii.
Ieri am inventat o noua "prima oara" in viata mea - prima oara cand am plecat de la o piesa de teatru. Revoltator - eu, o muritoare de rand inculta mi-am permis sa parasesc sala in care niste actori exceptionali performau rolul vietii lor. De fapt, actorii erau 5 tineri care se credeau pescarusi.
Adevarul este ca Divinitatea imi trimisese un semn inca dinainte de a incepe piesa, dar daca nu am vrut sa cred... Cand intru in sala, persoana de la intrare ma avertizeaza "Se filmeaza aici. A venit Monica Columbeanu". Ei, as, daca e si Monica Columbeanu e clar - urmeaza ceva memorabil. In primele 5 minute, am fost uimita de originalitatea subiectului - 5 oameni care dau simultan din maini, pardon, aripi. Inca 10 minute m-am chinuit sa imi canalizez toata atentia de care sunt capabila. Am mai stat 10 minute cautand din priviri iesirea cea mai apropiata. Si, intr-un final, mi-am luat inima in dinti si am tasnit-o spre usa, fara sa ma uit inapoi, nici la public, nici la pescarusi, nici la Monica, si dusa am fost.

Nu o sa va zic numele piesei, pentru ca daca as fi ramas pana la final, poate mi s-ar fi parut chiar buna, dar am ales sa fiu lenesa si sa ma duc sa beau un Mojito in loc sa iau o gura de cultura :) Shame on me!

joi, 19 februarie 2009

Astazi am primit cel mai frumos spam pe care l-am citit vreodata.
Si vi-l impartasesc si voua, celor puternice, celor care nu pot fi puternice, celor care cedeaza, celor care simt ca nu mai pot, celor care cred in ele, celor care se incred in altii, celor care si-au gasit fericirea in puterea lor de a zambi, celor care nu mai vor sa creada, celor care sunt FEMEI...

God doesn't give you the people you want,
He gives you the people you NEED - To help you, to hurt you, to leave you, to love you and to make you the person you were meant to be.

Dear God,
The lady reading this is beautiful, classy and strong, and I love her. Help her live her life to the fullest. Please promote her and cause her to excel above her expectations. Help her shine in the darkest places where it is impossible to love. Protect her at all times, lift her up when she needs you the most, and let her know when she walks with you that she will always be safe.

marți, 17 februarie 2009

Cuvinte pentru suflet...

De ce murim?

de Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile"responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

sâmbătă, 7 februarie 2009

Relatii torentiale si vreme frumoasa

Afara e neobisnuit de cald pentru aceasta data ... in suflet - frig. Cat timp a fost ger afara, nu am simtit, pentru ca in bratele lui era cald, pentru ca stia sa imi sopteasca vorbe calde la ureche, pentru ca mangaierea lui imi infierbanta pielea, pentru ca privirea lui de indragostit ma topea. Astazi este frig. Pe de-o parte, urasc senzatia de frig, pe de alta parte, acum am libertatea de a-mi incalzi sufletul singura. Si trebuie sa o fac.

Relatiile sunt ca vremea - capricioase, cu ploi neasteptate, cu geruri cumplite, cu ore de soare primavaratic, cu adieri placute, cu innourari si inseninari care se succed ametitor. Dar cand soarele dintr-o relatie apune, cum il faci sa rasara in alt orizont, intr-un orizont in care esti singura, fara bratele lui calduroase?

Dupa o relatie capricioasa si o despartire fulgeratoare, simti ca iti e frig - inima este direct expusa in fata rafalelor de vant si a ploilor torentiale de lacrimi si nu mai crezi ca o sa vina vreodata primavara. Si chiar atunci, intr-un mod parca magic, iti dai seama ca furtuna este de fapt o ploaie calda de vara, care te reimprospateaza, iti aduce stralucirea pierduta pe chip si iti inunda simturile cu arome varatice. Si acum, esti libera sa te bucuri de ce este mai frumos in fiecare anotimp, poti sa respiri singura si o faci cu nebuna placere.

Si, in final, te intrebi daca pana acum viata ta nu a fost decat o toamna mohorata?