Barbati si femei - cat de diferiti suntem?

Parere general valabila: barbatii si femeile sunt diferiti - de pe alte planete, la poluri opuse sau cum vreti sa-i spuneti. Fiecare despartire, fiecare divort de care auzim, fiecare cearta pe care o avem intr-o relatie, fiecare mica barfa cu fetele despre barbati ne intaresc convingerea ca barbatii sunt foarte diferiti de noi. Pana si firmele de produse cosmetice spun sus si tare ca tenul, scalpul, nevoile barbatilor sunt diferite.

Si totusi, in relatiile dintre barbati si femei, contrariile se atrag sau, dimpotriva, cine se aseamana se aduna?

Pana la urma, femeile, inca de la inceputul lumii, au fost cele care au gatit; si, totusi, cei mai mari bucatari ai lumii sunt barbati. Femeile sunt fiinte sensibile si emotionale, dar cati barbati nu au frica de doctor si merg la spital numai insotiti de partenera de viata?
Femeile sunt isterice, barbatii nervosi - in fond, si noi si ei tipam si aruncam cu obiecte cand ceva nu ne convine. Femeile sunt materialiste... surpriza, si barbatii sunt la fel. Aud des (din tabara feminina, desigur) ca noi ne indragostim cu usurinta si suferim mai mult decat ei sau ca ei sufera altfel decat noi. Totusi, am vazut multi barbati indragostiti peste cap, multi barbati care sufera si se inchid in casa dupa o despartire. Sigur, mai sunt si cei care la cateva... ore de la despartirea de o femeie sunt deja cu alta. Dar daca stam sa ne gandim mai bine, sunt destule femei care se bucura in aceeasi masura de libertatea de dupa despartire. Si, nu in ultimul rand (chiar ar merita locul I la argumente), se spune ca barbatii fac sex cu oricine, la intamplare, oricand li se ofera, iar femeile nu fac decat dragoste atunci cand iubesc cu adevarat. In concluzie, ei sunt niste nenorociti, iar noi mereu victimele. Dar contradictia din aceasta fraza este atat de evidenta, incat iese din pagina si ne loveste drept in fata - barbatii se culca cu femei si femeile cu barbati. La nivel universal, proportia de sex de care au parte barbatii si femeile este egala (limitandu-ne strict la relatiile heterosexuale). Si nu, nu sunt doar cateva femei care se culca cu sute de barbati. Barbatii au nevoi, femeile au nevoi. Si noi si ei simtim placerea (e adevarat ca nu tot timpul in aceeasi masura :)

Si, totusi, daca tot avem atat de multe lucruri in comun, de ce sunt relatiile asa complicate, de ce ne certam, de ce avem pareri diferite, de ce ne prefacem ca nu ne intelegem unii pe altii? Poate ca e mai usor sa renuntam la cineva pe motiv ca nu il intelegem, decat sa acceptam ca cel sau cea de langa noi sunt doar o reflexie in oglinda a propriei persoane si a actiunilor noastre.

Cand trebuie sa spui nu...

Toate cartile de autoeducare contrazic atitudinea negativista si ne incurajeaza sa nu ne fie frica sa spunem da, sa nu ne grabim niciodata sa spunem nu, sa incercam si sa incercam iar ... si, intr-un final, lucrurile vor deveni roz. Dar, sincer, exista acele momente cand pur si simplu trebuie sa spui NU. Altfel, ajungi sa citesti fiecare carte de autoeducare din librarii si sa folosesti sintagma "gandire pozitiva" la fiecare trei propozitii.

Asa ca, putin negativism (trebuie subliniat, totusi, PUTIN) nu strica. De exemplu, cand platesti 40 RON pentru o salata la un restaurant "de fite" si o primesti intr-o farfurie ciobita, nu. Cand iesitul in oras este inlocuit cu telecomanda, nu. Cand primesti zilnic mail-uri despre o fetita care e in prag de moarte si trebuie sa spam-uiesti toata lista ca sa mai aiba o sansa, nu (de curand am aflat din surse sigure ca acea fetita nu este niciodata reala). Cand prietena ta inca te intreaba daca oare fostul a iubit-o cu adevarat, la 6 luni de la despartire, nu. Cand te obisnuiesti cu rutina din viata ta, cu atitudinea grosolana a iubitului, cu ideea ca nu poti mai mult, nu, nu, nu... Cand job-ul de 8 ore ajunge sa aiba 12-13 ore, nu. Cand renunti la regimul alimentar pentru ca el e multumit de tine oricum, nu. Cand simti ca o relatie stabila nu mai merge, nu...
In acest caz, apare intrebarea: cum si cand spui nu? La prima cearta, dupa ce trece ziua lui, dupa sarbatori, inainte de sarbatori, intr-o zi anume, la o ocazie anume, cand este indeajuns de fericit, cand este deja trist... cum renunti la cineva prin care obisnuiai sa-ti filtrezi intregul univers? Cum ii spui ca nu mai vrei, din motive care nu iti sunt neaparat clare nici tie? Unde anume ii spui nu, ce porti ca sa sugereze ca nu mai vrei? Adica nici ceva sexi, nici prea cuminte, nici foarte pretentios, nu in pijamale. Si uite cum acest nu devine tot mai complicat. Ma gandesc ca intai ar fi "poate" si, implicit, nesiguranta, dupa care, intr-un anume moment, nedeterminat si greu de aproximat, un impuls te face sa spui pur si simplu, din senin, NU...

PS: Ca sa nu spuneti ca sunt o pesimista, iata un extras dintr-un "manual de optimism": Pesimistii cred ca mereu se poate mai rau, optimistii cred ca nu exista mai rau. Care categorie spune "nu" ? :-)

De la gentile de piatra la Birkin...

Acum cateva zile, un barbat ma intreba de ce noi, femeile, purtam genti imense. Pentru ca avem nevoie de o groaza lucruri de-a lungul zilei, logic, nu? Nu degeaba femeile au purtat genti inca din Antichitate. Geanta este practic modul nostru de a ne adapta fizic la stilul de viata.

In orice caz, mi-am deschis geanta sa arunc o privire la lucrurile absolut necesare in viata mea: 3 telefoane (?!?) - unul cu numarul meu de telefon "de traditie",un telefon de la job si un telefon...pentru orice alte nevoi de comunicare care ar putea aparea; trusa cu farduri - absolut indispensabila pentru machiatul la semafor sau in toaleta restaurantului; guma de mestecat, bomboane mentolate, dropsuri cu putine calorii, servetele uscate, umede, intime si demachiante, o pereche de ochelari de soare (pe langa cele doua perechi din masina), portofelul, direct proportional ca marime cu geanta, agenda pentru intalniri, mini-agenda personala, pila de unghii, trusa de urgenta, o revista, lista de cumparaturi pe care cumva nu reusesc niciodata sa o bifez in totalitate, parfumul preferat si analgezice pentru durerile de spate cauzate de geanta excesiv de grea. Bine, poate ca as putea sa renunt la cateva, dar daca tot sunt in trend gentile cat mai mari?

In plus, gentile mari nu numai ca sunt accesorii care pot face diferenta, dar sunt si un truc perfect pentru a acoperi o eventuala pata pe haine, solduri proeminente sau un decolteu adanc in situatii care cer seriozitate. Cu cat mai mare, cu atat mai buna pentru autoaparare.

Dar oare marimea gentii pe care o purtam are legatura si cu personalitatea noastra? Este ca masinile la barbati? Este geanta confirmarea feminitatii noastre (nu cred ca exista gest mai plin de feminitate decat geanta purtata pe bratul indoit)? Au gentile mari legatura cu emanciparea feminina? Cu cat vrem sa parem mai independente si mai active social si profesional, cu atat alegem genti mai mari? Mergand mai departe cu analiza, preferam gentile cat mai mici doar la ocazii festive, cand fie suntem la bratul lui, fie vrem sa fim admirate de un el - in ambele situatii imaginea pe care cautam sa ne-o cream este de fiinte firave, in cautare de protectie masculina.

Asa ca, ne mai mira cum o geanta a ajuns sa coste zeci de mii de euro?

De ce mi-am facut blog...

Acum un an nu stiam ce este un blog. Cand, intr-un final, am aflat ce inseamna, nu ii vedeam semnificatia sau relevanta. Astazi, in plina criza economica, sentimentala si emotionala, mi-am facut si eu blog ca sa spun lumii ceva - desi inca nu stiu exact ce. Acum ma gandesc ca as fi putut sa scriu o carte, dar asta ar fi insemnat sa incep un proiect maret, sa continuu sa muncesc la el la nesfarsit, sa scriu mult, repede, sa tai, sa revin asupra cuvintelor, sa le anulez, sa le maltratez si sa le ador, sa recitesc si sa nu mai inteleg si, intr-un final, sa nu MA mai inteleg, moment in care as fi aruncat foile la cosul de gunoi, gandindu-ma ca oricum nu era un proiect indeajuns de interesant pentru "maretul" meu spirit creator.

Si asa, incep sa ma prezint in fata voastra, cei care veti avea rabdarea sa cititi - sunt o fata cu un blog, o fata care se plictiseste repede si are un blog. Asa ca, daca va veni momentul in care nu voi mai posta nimic pe blog, probabil o alta "inventie" a societatii mi-a captat atentia atat de distributiva.