Pentru cele mai minunate femei...

8 martie a devenit ziua in care femeilor le este permis sa se destrabaleze … avand in fata cativa stripperi si multa bautura, femeile se transforma in adevarate fiare in cautare disperata de masculi …este putin trist pentru ca am uitat esenta acestei frumoase sarbatori. De 8 martie trebuie sa sarbatorim FEMEIA , acea femeie implinita, luptatoare, ale carei experiente fericite sau mai putin ii dau dreptul de a se numi femeie, in toata puterea cuvantului – aceasta femeie este langa noi si, de cand lumea, o numim pur si simplu… mama.

Nu numai astazi, dar in fiecare zi, trebuie sa sarbatorim existenta mamelor, cele care au sacrificat o parte din ele insele pentru noi, singurele persoane din lume care iti vor vrea binele dezinteresat. Trebuie sa sarbatorim zambetul lor discret, care insenineaza orice clipa intunecata, trebuie sa sarbatorim atingerea mainilor lor, care are puterea de a alunga orice boala, trebuie sa sarbatorim privirea lor calda, care face cat o mie de cuvinte intelepte, trebuie sa sarbatorim fiecare rid al lor pentru ca ascunde minunate pilde de viata.

Este trist ca am uitat sa le multumim in fiecare zi pentru faptul ca datorita lor, in primul rand, suntem ceea ce suntem azi, este trist ca, pierduti in munca ingrata si iesiri cu prieteni, nu avem timp sa le auzim vocea mai mult, este trist ca ne-am pierdut rabdarea de a le asculta sfaturile si, cel mai trist este faptul ca am ajuns sa credem ca toate sacrificiile lor ni se cuvin.

Macar astazi, de ziua celor mai minunate femei, sa ne deschidem sufletul in fata mamelor noastre - sa ne facem timp sa le ascultam povestile de viata, sa le daruim o parte din inima noastra, sa le rasplatim cu un zambet si cu un sarut, sa le celebram viata, sa ne rugam pentru ele, sa plangem de acum pentru ca va veni ziua in care vor pleca dintre noi, dar mai ales, sa le multumim pentru ca ne-au daruit cel mai frumos lucru posibil … viata.

Cat de mult ne temem de singuratate?

Trezindu-ma din nou singura pe drumul vietii de zi cu zi, dupa o perioada lunga de “noi facem, noi mancam acolo, noi dormim pana la pranz duminica, etc”, mi-am dat seama ca nu stiu cu ce se mananca acest statut de “singura”. Si trebuie sa recunosc ca mi-a fost un pic frica – nu din cauza deciziei pe care am luat-o de a renunta la cineva care nu era potrivit pentru mine, ci din cauza faptului ca nu stiu cum ar trebui sa se desfasoare viata mea, in ipostaza de fac ce vreau, cand vreau.

Dupa incheierea unei relatii, toate portile ti se deschid; problema e ca nu stii pe care sa intri si cum sa iti faci aparitia. In teorie, totul pare usor pentru o femeie care si-a recastigat libertatea: mai mult timp pentru iesirile cu prietenele, mai multe “rasfaturi” cosmetice, mult shopping si incomparabil mai putine responsabilitati.

In practica, lucrurile se complica. Intoarcerea in grupul de prietene o sa iti demonstreze ca ai ramas mult in urma cu noutatile din viata lor si trebuie un timp de reacomodare – sau poate relatia tocmai incheiata te-a marcat atat de tare incat ajungi sa te intrebi ce te-a apropiat de femeile din fata ta.

Desi poate iesi mai mult, incercand sa petreci cat mai putin timp in casa, iti ramane ingrozitor de mult timp liber – doar ca timpul acesta este folosit la comemorarea momentelor frumoase in doi, nicidecum la imbogatirea cunostintelor. Daca te uiti la un film, cu siguranta e unul romantic, daca citesti o carte, te vei opri la fiecare 10 randuri, gandindu-te la asemanarile izbitoare dintre relatia ta si povestea citita. In disperare de cauza, s-ar putea sa incerci toate metodele de infrumusetare eficiente sau … cu efecte dezastruoase.

Zilele trecute, o prietena “proaspat” despartita se intreba ce ar putea face ea duminica. Pai…. daca este o ecuatie el + ea, variantele sunt maxim 2-3,; daca ramanem la doar un factor – “eu singura”, rezulta necunoscuta X – care se poate transforma intr-o suma infinita de variante, din care sa alegi sau poate ajunge la 0 = nici o varianta.

Toate aceste lucuri sunt, sa recunoastem, descurajatoare si duc la frica de singuratate. In acest mod logic ajungem sa credem ca era atat de bine in fosta relatie si, in cazurile nefericite, incercam sa reluam legatura intrerupta. Totul pentru ca ne e frica sa ramanem singure, ne e frica ca nu vom mai gasi pe nimeni care sa faca parte din viata noastra.

Dar poate ca si singuratatea are rolul ei – cum altfel am putea sa analizam cu ce am gresit in vechea relatie si sa tragem invatamintele care trebuie? Nu e o perioada deloc usoara, dar, in mod aproape sigur, in scurt timp de la despartire, singuratatea se vede cu alti ochi si se poate dovedi chiar frumoasa… totul este sa avem curajul sa o acceptam.

Vicky ,Cristina, femeia, pasiunea...

In ultima vreme, nu am avut chef de nimic … o fi astenia de perimavara (desi afara e un frig de crapa pietrele !?!). In schimb, agitatia creata in jurul sarbatorilor dedicate dragostei, femeilor m-a facut sa ma gandesc mult la feminitate. Ce ne face atat de diferite de barbati, atat de speciale, adevarate zeite, care merita sarbatorite si adorate?

Raspunsul l-am gasit intr-un film, care exploreaza feminitatea pana la limitele ei. Acum cateva zile, o prietena care locuieste la Barcelona (ce coincidenta) mi-a trimis un film, Vicky Cristina Barcelona. Daca ma intrebati, un titlu sec, dar care m-a incitat foarte tare – nu stiam exact de ce.
Pe scurt, doua femei, personalitati aparent diferite – fata cuminte de casa, pe cale sa se marite si fata nelinistita, nestatornica, care vrea sa experimenteze. Cele doua petrec un an la Barcelona, un an in care isi descopera fiecare feminitatea pe care nici nu credeau ca o au.

Chiar daca e doar un film, exprima realitati des intalnite in complicatul univers feminin. Filmul este prin excelenta sexual – fara a contine nici macar o scena explicita de sex. Penelope Cruz (a meritat pe deplin Oscarul pentru rol) aduce ipostaza feminina la limite – iubeste cu isterie, ar face orice sa stea langa un barbat care sa-i domine personalitatea puternica, ajunge chiar sa accepte (cu entuziasm si frenezie) o a treia persoana in casnicia si in patul ei. Pe el il iubeste total, fara limite, obsesiv; pe ea o doreste, o mangaie, fata de ea isi arata latura firava, afectiva, aproape materna. Ii iubeste pe amandoi in aceeasi masura, fara constrangeri, fara remuscari, fara egoism.

Vicky si Cristina (celelalte doua personaje feminine) sunt doar ipostaze ale feminitatii, ambele puternic sexuale si senzuale; una care se inchide si refuza sa isi accepte sexualitatea, deoarece e impotriva regulilor sociale, alta care nu se teme de sexualitatea proprie, o cultiva si o dezvolta, cu o curiozitatea specifica copiilor, fara a avea vreun regret fata de trecut sau viitor.

Penelope Cruz, insa, joaca in film rolul femeii prin excelenta, imperfecta, ravasitor de pasionala, care iubeste la extrem, care greseste, care regreta, care se teme, care cade si se ridica, care e dispusa sa traiasca o mare iubire, la fel cum e dispusa sa experimenteze dezamagiri zdrobitoare. Este femeia care traieste in noi, pe care o scoatem la iveala uneori si pe care incercam sa o ascundem de cele mai multe ori, de teama ca nu cumva societatea, familia, prietenii sa ne condamne sau ca nu cumva el sa ne paraseasca. Aceasta este femeia pe care trebuie sa o sarbatoriti, domnilor, de 1, 8 martie si in fiecare zi, pentru ca de ea v-ati indragostit, intr-un fel sau altul…

Cum am plecat de la teatru...

Exista o prima oara pentru fiecare lucru in viata. Prima oara cand mergi, prima intalnire, prima nota de 2, prima dragoste sau prima bluzita cumparata din bani proprii.
Ieri am inventat o noua "prima oara" in viata mea - prima oara cand am plecat de la o piesa de teatru. Revoltator - eu, o muritoare de rand inculta mi-am permis sa parasesc sala in care niste actori exceptionali performau rolul vietii lor. De fapt, actorii erau 5 tineri care se credeau pescarusi.
Adevarul este ca Divinitatea imi trimisese un semn inca dinainte de a incepe piesa, dar daca nu am vrut sa cred... Cand intru in sala, persoana de la intrare ma avertizeaza "Se filmeaza aici. A venit Monica Columbeanu". Ei, as, daca e si Monica Columbeanu e clar - urmeaza ceva memorabil. In primele 5 minute, am fost uimita de originalitatea subiectului - 5 oameni care dau simultan din maini, pardon, aripi. Inca 10 minute m-am chinuit sa imi canalizez toata atentia de care sunt capabila. Am mai stat 10 minute cautand din priviri iesirea cea mai apropiata. Si, intr-un final, mi-am luat inima in dinti si am tasnit-o spre usa, fara sa ma uit inapoi, nici la public, nici la pescarusi, nici la Monica, si dusa am fost.

Nu o sa va zic numele piesei, pentru ca daca as fi ramas pana la final, poate mi s-ar fi parut chiar buna, dar am ales sa fiu lenesa si sa ma duc sa beau un Mojito in loc sa iau o gura de cultura :) Shame on me!

Astazi am primit cel mai frumos spam pe care l-am citit vreodata.
Si vi-l impartasesc si voua, celor puternice, celor care nu pot fi puternice, celor care cedeaza, celor care simt ca nu mai pot, celor care cred in ele, celor care se incred in altii, celor care si-au gasit fericirea in puterea lor de a zambi, celor care nu mai vor sa creada, celor care sunt FEMEI...

God doesn't give you the people you want,
He gives you the people you NEED - To help you, to hurt you, to leave you, to love you and to make you the person you were meant to be.

Dear God,
The lady reading this is beautiful, classy and strong, and I love her. Help her live her life to the fullest. Please promote her and cause her to excel above her expectations. Help her shine in the darkest places where it is impossible to love. Protect her at all times, lift her up when she needs you the most, and let her know when she walks with you that she will always be safe.

Cuvinte pentru suflet...

De ce murim?

de Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile"responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

Relatii torentiale si vreme frumoasa

Afara e neobisnuit de cald pentru aceasta data ... in suflet - frig. Cat timp a fost ger afara, nu am simtit, pentru ca in bratele lui era cald, pentru ca stia sa imi sopteasca vorbe calde la ureche, pentru ca mangaierea lui imi infierbanta pielea, pentru ca privirea lui de indragostit ma topea. Astazi este frig. Pe de-o parte, urasc senzatia de frig, pe de alta parte, acum am libertatea de a-mi incalzi sufletul singura. Si trebuie sa o fac.

Relatiile sunt ca vremea - capricioase, cu ploi neasteptate, cu geruri cumplite, cu ore de soare primavaratic, cu adieri placute, cu innourari si inseninari care se succed ametitor. Dar cand soarele dintr-o relatie apune, cum il faci sa rasara in alt orizont, intr-un orizont in care esti singura, fara bratele lui calduroase?

Dupa o relatie capricioasa si o despartire fulgeratoare, simti ca iti e frig - inima este direct expusa in fata rafalelor de vant si a ploilor torentiale de lacrimi si nu mai crezi ca o sa vina vreodata primavara. Si chiar atunci, intr-un mod parca magic, iti dai seama ca furtuna este de fapt o ploaie calda de vara, care te reimprospateaza, iti aduce stralucirea pierduta pe chip si iti inunda simturile cu arome varatice. Si acum, esti libera sa te bucuri de ce este mai frumos in fiecare anotimp, poti sa respiri singura si o faci cu nebuna placere.

Si, in final, te intrebi daca pana acum viata ta nu a fost decat o toamna mohorata?

Barbati si femei - cat de diferiti suntem?

Parere general valabila: barbatii si femeile sunt diferiti - de pe alte planete, la poluri opuse sau cum vreti sa-i spuneti. Fiecare despartire, fiecare divort de care auzim, fiecare cearta pe care o avem intr-o relatie, fiecare mica barfa cu fetele despre barbati ne intaresc convingerea ca barbatii sunt foarte diferiti de noi. Pana si firmele de produse cosmetice spun sus si tare ca tenul, scalpul, nevoile barbatilor sunt diferite.

Si totusi, in relatiile dintre barbati si femei, contrariile se atrag sau, dimpotriva, cine se aseamana se aduna?

Pana la urma, femeile, inca de la inceputul lumii, au fost cele care au gatit; si, totusi, cei mai mari bucatari ai lumii sunt barbati. Femeile sunt fiinte sensibile si emotionale, dar cati barbati nu au frica de doctor si merg la spital numai insotiti de partenera de viata?
Femeile sunt isterice, barbatii nervosi - in fond, si noi si ei tipam si aruncam cu obiecte cand ceva nu ne convine. Femeile sunt materialiste... surpriza, si barbatii sunt la fel. Aud des (din tabara feminina, desigur) ca noi ne indragostim cu usurinta si suferim mai mult decat ei sau ca ei sufera altfel decat noi. Totusi, am vazut multi barbati indragostiti peste cap, multi barbati care sufera si se inchid in casa dupa o despartire. Sigur, mai sunt si cei care la cateva... ore de la despartirea de o femeie sunt deja cu alta. Dar daca stam sa ne gandim mai bine, sunt destule femei care se bucura in aceeasi masura de libertatea de dupa despartire. Si, nu in ultimul rand (chiar ar merita locul I la argumente), se spune ca barbatii fac sex cu oricine, la intamplare, oricand li se ofera, iar femeile nu fac decat dragoste atunci cand iubesc cu adevarat. In concluzie, ei sunt niste nenorociti, iar noi mereu victimele. Dar contradictia din aceasta fraza este atat de evidenta, incat iese din pagina si ne loveste drept in fata - barbatii se culca cu femei si femeile cu barbati. La nivel universal, proportia de sex de care au parte barbatii si femeile este egala (limitandu-ne strict la relatiile heterosexuale). Si nu, nu sunt doar cateva femei care se culca cu sute de barbati. Barbatii au nevoi, femeile au nevoi. Si noi si ei simtim placerea (e adevarat ca nu tot timpul in aceeasi masura :)

Si, totusi, daca tot avem atat de multe lucruri in comun, de ce sunt relatiile asa complicate, de ce ne certam, de ce avem pareri diferite, de ce ne prefacem ca nu ne intelegem unii pe altii? Poate ca e mai usor sa renuntam la cineva pe motiv ca nu il intelegem, decat sa acceptam ca cel sau cea de langa noi sunt doar o reflexie in oglinda a propriei persoane si a actiunilor noastre.

Cand trebuie sa spui nu...

Toate cartile de autoeducare contrazic atitudinea negativista si ne incurajeaza sa nu ne fie frica sa spunem da, sa nu ne grabim niciodata sa spunem nu, sa incercam si sa incercam iar ... si, intr-un final, lucrurile vor deveni roz. Dar, sincer, exista acele momente cand pur si simplu trebuie sa spui NU. Altfel, ajungi sa citesti fiecare carte de autoeducare din librarii si sa folosesti sintagma "gandire pozitiva" la fiecare trei propozitii.

Asa ca, putin negativism (trebuie subliniat, totusi, PUTIN) nu strica. De exemplu, cand platesti 40 RON pentru o salata la un restaurant "de fite" si o primesti intr-o farfurie ciobita, nu. Cand iesitul in oras este inlocuit cu telecomanda, nu. Cand primesti zilnic mail-uri despre o fetita care e in prag de moarte si trebuie sa spam-uiesti toata lista ca sa mai aiba o sansa, nu (de curand am aflat din surse sigure ca acea fetita nu este niciodata reala). Cand prietena ta inca te intreaba daca oare fostul a iubit-o cu adevarat, la 6 luni de la despartire, nu. Cand te obisnuiesti cu rutina din viata ta, cu atitudinea grosolana a iubitului, cu ideea ca nu poti mai mult, nu, nu, nu... Cand job-ul de 8 ore ajunge sa aiba 12-13 ore, nu. Cand renunti la regimul alimentar pentru ca el e multumit de tine oricum, nu. Cand simti ca o relatie stabila nu mai merge, nu...
In acest caz, apare intrebarea: cum si cand spui nu? La prima cearta, dupa ce trece ziua lui, dupa sarbatori, inainte de sarbatori, intr-o zi anume, la o ocazie anume, cand este indeajuns de fericit, cand este deja trist... cum renunti la cineva prin care obisnuiai sa-ti filtrezi intregul univers? Cum ii spui ca nu mai vrei, din motive care nu iti sunt neaparat clare nici tie? Unde anume ii spui nu, ce porti ca sa sugereze ca nu mai vrei? Adica nici ceva sexi, nici prea cuminte, nici foarte pretentios, nu in pijamale. Si uite cum acest nu devine tot mai complicat. Ma gandesc ca intai ar fi "poate" si, implicit, nesiguranta, dupa care, intr-un anume moment, nedeterminat si greu de aproximat, un impuls te face sa spui pur si simplu, din senin, NU...

PS: Ca sa nu spuneti ca sunt o pesimista, iata un extras dintr-un "manual de optimism": Pesimistii cred ca mereu se poate mai rau, optimistii cred ca nu exista mai rau. Care categorie spune "nu" ? :-)

De la gentile de piatra la Birkin...

Acum cateva zile, un barbat ma intreba de ce noi, femeile, purtam genti imense. Pentru ca avem nevoie de o groaza lucruri de-a lungul zilei, logic, nu? Nu degeaba femeile au purtat genti inca din Antichitate. Geanta este practic modul nostru de a ne adapta fizic la stilul de viata.

In orice caz, mi-am deschis geanta sa arunc o privire la lucrurile absolut necesare in viata mea: 3 telefoane (?!?) - unul cu numarul meu de telefon "de traditie",un telefon de la job si un telefon...pentru orice alte nevoi de comunicare care ar putea aparea; trusa cu farduri - absolut indispensabila pentru machiatul la semafor sau in toaleta restaurantului; guma de mestecat, bomboane mentolate, dropsuri cu putine calorii, servetele uscate, umede, intime si demachiante, o pereche de ochelari de soare (pe langa cele doua perechi din masina), portofelul, direct proportional ca marime cu geanta, agenda pentru intalniri, mini-agenda personala, pila de unghii, trusa de urgenta, o revista, lista de cumparaturi pe care cumva nu reusesc niciodata sa o bifez in totalitate, parfumul preferat si analgezice pentru durerile de spate cauzate de geanta excesiv de grea. Bine, poate ca as putea sa renunt la cateva, dar daca tot sunt in trend gentile cat mai mari?

In plus, gentile mari nu numai ca sunt accesorii care pot face diferenta, dar sunt si un truc perfect pentru a acoperi o eventuala pata pe haine, solduri proeminente sau un decolteu adanc in situatii care cer seriozitate. Cu cat mai mare, cu atat mai buna pentru autoaparare.

Dar oare marimea gentii pe care o purtam are legatura si cu personalitatea noastra? Este ca masinile la barbati? Este geanta confirmarea feminitatii noastre (nu cred ca exista gest mai plin de feminitate decat geanta purtata pe bratul indoit)? Au gentile mari legatura cu emanciparea feminina? Cu cat vrem sa parem mai independente si mai active social si profesional, cu atat alegem genti mai mari? Mergand mai departe cu analiza, preferam gentile cat mai mici doar la ocazii festive, cand fie suntem la bratul lui, fie vrem sa fim admirate de un el - in ambele situatii imaginea pe care cautam sa ne-o cream este de fiinte firave, in cautare de protectie masculina.

Asa ca, ne mai mira cum o geanta a ajuns sa coste zeci de mii de euro?

De ce mi-am facut blog...

Acum un an nu stiam ce este un blog. Cand, intr-un final, am aflat ce inseamna, nu ii vedeam semnificatia sau relevanta. Astazi, in plina criza economica, sentimentala si emotionala, mi-am facut si eu blog ca sa spun lumii ceva - desi inca nu stiu exact ce. Acum ma gandesc ca as fi putut sa scriu o carte, dar asta ar fi insemnat sa incep un proiect maret, sa continuu sa muncesc la el la nesfarsit, sa scriu mult, repede, sa tai, sa revin asupra cuvintelor, sa le anulez, sa le maltratez si sa le ador, sa recitesc si sa nu mai inteleg si, intr-un final, sa nu MA mai inteleg, moment in care as fi aruncat foile la cosul de gunoi, gandindu-ma ca oricum nu era un proiect indeajuns de interesant pentru "maretul" meu spirit creator.

Si asa, incep sa ma prezint in fata voastra, cei care veti avea rabdarea sa cititi - sunt o fata cu un blog, o fata care se plictiseste repede si are un blog. Asa ca, daca va veni momentul in care nu voi mai posta nimic pe blog, probabil o alta "inventie" a societatii mi-a captat atentia atat de distributiva.